joi, 12 iulie 2012

INVITATIE -PROGRAM


Dragii noştri profesori şi comandanţi,

Pentru că ne-aţi călăuzit  atunci când începeam să ne construim propriul drum în viaţă, intrând într-o prestigioasă instituţie de învăţământ militar intr-un mediu cu totul nou, care era departe de a fi idilic,
Pentru că ne-aţi transmis din cultura, rafinamentul şi rigoarea dumneavoastră şi pentru că în cei 4 ani  de liceu ne-aţi dăruit fiecăruia dintre noi câte o frântură din sufletul dumneavoastră, avem deosebita onoare de a vă invita, in perioada 24-25 august 2012, să ne bucurăm împreună după 40 ani !

Dragi colegi, 

Vă invităm cu respect, emoţie, nostalgie şi speranţă în citadela de la poalele Raraului, Liceul Miltar “Ştefan cel Mare”,  actualul Colegiul Militar Liceal "Stefan cel Mare", în oraşul adolescenţei noastre – Campulung Moldovenesc.  
Aici va avea loc în perioada 24 la 26 august 2012  revederea, după 40 de ani de la absolvire . "În aceste zile, deşteptarea şi înviorarea vor fi benevole, prezenţa la studiu – voluntară, de voie va fi deplasarea la masă, se acceptă absenţa de la apelul de seară şi hoinăreala pe dealul Cocora, sunt indicate frecventarea localurilor din Capu Satului, a Gării de Est – locul fericitelor noastre plecări şi al apăsătoarelor sosiri – şi chiulul de la întreţinerea sectoarelor!" Am citat din cartea Muntele adolescenţilor,  scrisă de col (r) DUMITRU ROMAN. Fac aceasta precizare ca sa nu ma acuzati de plagiat şi să-mi cereţi demisia pentru că oricum nu mi-o dau decat dupa ce se va incheia intalnirea noastra. 
Liceul nostru este  cel mai frumos aşezământ de învăţământ liceal din câte s-au văzut vreodată. Doar paşii sunt alţii şi ritmul inimilor.
Probabil vă întrebaţi de ce nu am afişat până acum date concrete privind programul, locul de desfasurare a intalnirii, şi, ceea ce este cel mai important, mai ales in vremuri de criza si recalculare a pensiei - preţul distracţiei. Important este ca am depasit toate obstacolele si sunt in masura sa va prezint acest program, inclusiv costurile.  
Vă propun un program, adaptat la condiţiile actuale. Liceul este în permanenta modernizare şi reparaţie. Acum se modernizează centrala termică, fapt pentru care nu se poate organiza cazarea şi pregătirea unui meniu elaborat pentru revederea noastră . Ne stau la dispozitie celelalte spatii. Sălile de clasă  - capela şi sala muzeală, sala de spectacole a liceului care sunt la fel de frumoase şi cu acelaşi  farmec aparte.
Cina de bun venit si Banchetul festiv vor avea loc la Hotelul Restaurant ZIMBRU, unde vom continua poveştile noastre cu si despre noi, dar si despre profesorii nostri, Feţi Frumoşi si Ilene Cosînziene, de acum 40 de ani sau cu părinţii ori bunicii de azi .
Meniul este asortat  cu bucate tradiţionale cum ar fi ciorba rădăuţeană, păstrăvul fântanel, toate stropite abundent cu pălincă şi vin dintr-o podgorie renumită, pe care încă o căutam la capitolul oferte ..
Iata COSTURILE, pentru că orice distracţie presupune şi costuri.
Costul estimat pentru o familie de 2 persoane este de 590 lei, 310 lei pentru o persoană singura deoarece se deduc cheltuielile cu materiale promotionale.
Plata se va executa pana cel tarziu la data de 12 .08 .2012, dar  macar o parte din această sumă, va trebui să fie depusă până în 30 iulie 2012 (ca o condiţie a participării )
·        in contul IBAN RO81BTRL03401201381666XX deschis la BANCA TRANSILVANIA,  filiala Câmpulung Moldovenesc,  pe numele ANDREI GHEORGHE, CNP 1530612334995. 
COLEGII CARE TOCMAI AU AFLAT DE ACTIUNEA NOASTRA SE POT INSCRIE  PRIN PLATA CONTRIBUTIEI, DAR CAT MAI REPEDE CU PUTINTA DEOARECE MI SE SOLICITA UN AVANS DE 30%
Vă rog să confirmaţi plata/plăţile parţiale, pe adresa de e-mail: andreigheorghe_2007@yahoo.com.
Colegii care au reuşit  în afaceri pot să sponsorizeze actvitatea, pentru a mai putea reduce din costul total. Acceptăm şi sponsorizari din via sau livada de pruni moştenită de la bunici sau părinţi. Pentru contribu’iile de orice fel mulţumiri anticipate. 
Stimaţi colegi, vă rog să faceţi şi alte propuneri, cu precizarea că, orice propunere să fie insoţită şi de sursa de finanţare, dacă este cazul.
Vă rog să folosiţi e-maill-urile care au fost deja grupate şi folosite în perioada de anunţare a colegilor.
Pe această cale mulţumesc tuturor celor care s-au implicat in anunţarea colegilor si sugerez că ar fi bine să continuăm să informăm  şi pe ceilalţi colegi, care nu au aflat încă, despre activitate.
Sperăm că ne veţi onora cât mai mulţi cu prezenţa dumneavoastră, că veţi sări călare pe biciclete, motociclete, maşini şi trenuri ca să strigaţi “PREZENT LA DATORIE”…. MAI BINE-ZIS……”PREZENT LA REVEDEREA DE 40 DE ANI“.

Cu deosebită consideraţie  ,
Col (rz). ANDREI GHEORGHE




PROGRAMUL REVEDERII DUPĂ 40 DE ANI

1. Data (perioada) de defasurare: 24-26 august 2012
2. Locul de desfăşurare: Colegiul Liceal Militar “Ştefan cel Mare” din  Câmpulung Moldovenesc, jud Suceava,  Restaurantul “Hotelului Zimbru”
3.  Programul activităţilor:

Vineri 24 august 
-      Până la ora 18.00 - Sosirea  şi cazarea participantilor.(1’)
-      18.00-22.00Cină de bun venit - Bufet suedez( 2')
·        Participanţi:  absolventii, invitaţi din conducerea liceului,  personalul didactic şi comandanţii noştri.

Sâmbătă  25 august
-      09.00-10.00 – Adunare în faţa liceului
·        Apelul promoţiei, pe clase, disciplinaţi cum ne ştim, străjuiţi de statuia voievodului.  
·        Dezvelirea Plachetei memoriale  şi sădirea bradului promoţiei ;
-      10.00 - 10.30 - Slujba religioasa;   
-      10.30 - 12.30 - întâlnirea din Sala de festivitati, strigarea cataloagelor la/pe clasa
·        Moment de reculegere pentru cei care nu mai sunt;
·        luări de cuvânt  în care veţi răspunde, sintetic, la întrebarea, Ce aţi făcut în ultimii 40 de ani?, arătâd  cum aţi evoluat în profesie şi câte ceva despre cei dragi.
-      12.30 –13.30 - vizitarea liceului; 
-      13.30-15.00 - timp liber la dispoziţie, cu condiţia să vă pregătiţi ţinuta, pentru a nu fi “observaţi”, de ….”ştiţi voi cine”.
-      15.00 – infinit Banchetul   festiv, (cu bucate si muzica de calitate, spectacol ansamblu foloric,etc.)

  Duminică 26 august.
-      08.00-10.00 -  – timp liber la dispozitie, activităţi organizate pe grupuri, deplasarea spre domiciliu.
·        Dacă vor fi cereri vom putea organiza o excursie la mânăstirile “VORONEŢ” si “VATRA MOLDOVIŢEI”.
·        S-a  negociat închirierea unui autocar în limita a minim  200 km, la preţul de 3 lei/km. (Amanuntele le vom stabili  atunci.) .
1’. Cazarea se poate face la alegere la:
-      “Hotelul Zimbru” în limita a 180 locuri,  la un tarif negociat de 13 euro/pers/noapte, cu mic-dejun inclus.
-      “Hotel   Eden”
-      “ Hotel BTT”
-      Pensiuni din zonă: din care recomandăm:
-      Dor de Munte”,
-      Royal” si
-      “Dor de Bucovina” la  un tarif preferential negociat.
·         Până  la data de 15 August pentru aceste locatii va trebuie sa se facă reyervări prin mesaj telefonic la nr. 0723140897  si achitarea a  minimum 50% din costurile de cazare (aprox. 40/50 lei/pers./ noapte).
·        Banii  se vor vira pănă cel târziu 15 august în Contul IBAN RO81BTRL03401201381666XX deschis la BANCA TRANSILVANIA  Campulung Moldovenesc pe  numele ANDREI GHEORGHE CNP 1530612334995  mentionandu-se numele si prenumele depunatorului,
·        Se pot contacta şi direct  aceste locaţii.

  2.’ – Bufetul suedez conţine: gustări reci, aperitive, palincă, vin,  şampanie/sucuri....


Postat de Col(rz) Mircea Comaneci

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu